Fă-ți timp pentru cei dragi!

De când m-am mutat din provincie de la casa părintească şi am plecat să stau singur în capitală am învatat să-mi apreciez mai mult familia fiindcă doar atunci am început să realizez cât de greu îmi e să trăiesc singur.

La început mi-a fost foarte greu să mă acomodez şi ajunsesem să sun zilnic acasă deoarece mă ajuta să trec mai uşor peste acele momente. Toate astea au durat câteva luni iar după această perioadă n-am mai avut nici o problemă care să mă ”tulbure” prea rău. Acum îmi vizitez destul de des părinţii, mai ales în lunile în care nu sunt foarte ocupat.

Ceea ce vreau să scot în evidenţă în acest articol este faptul că ar trebui să-ţi faci mai mult timp pentru cei dragi deoarece la un moment dat nu vor mai fi şi vei regreta amarnic că nu ai petrecut mai mult timp alături de ei.

În ultimul concediu în care am fost am rămas uimit de neglijenţa de care a dat dovadă un părinte. Eram în receptia hotelului iar tipul despre care vorbesc părea a fi un ”impozant” om de afaceri venit în vacanţă cu familia.

Fiul său, un băiat pe la vreo 8 ani, tot încercă să îl cheme pentru a îi arăta ca ă învăţat să înoate în piscina hotelului iar raspunsul tatălui a fost exact: ”Lasă-mă că am treabă.”. Acum mă întreb ce fel de om poate fi acela dacă nici măcar în vacanţă nu poate să-şi facă timp pentru familia sa? Înseamnă că în restul anului copilul nu-şi petrece timp deloc cu tatăl său.

Vă recomand din experienta să petreceţi cât de mult timp puteţi alături de cei dragi (familie, prieteni buni) deoarece odată şi odată nu vor mai fii şi sunt sigur că ve-ti regreta că nu v-aţi bucurat suficient de momente fericite alături de ei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?